Câştigători concurs aniversar #1

Să citesc a fost întodeauna o activitate care m-a ajutat. Citesc de câţiva ani şi încă de atunci ştiu cum să simt o carte; ca pe un prieten, duşman, părinte sau îndrumător spiritual. Întodeauna am citit din plăcere (sau aproape întodeauna) şi am ajuns la stadiul în care văd în lectură o modalitate de relaxare, de destindere. Nimeni nu cred că mă va face să renunţ definitiv la cărţi, pentru că sunt o parte din mine. Am început să citesc romane prin clasa a 6-a, când am făcut cunoştinţă, pentru prima oară, cu Regina Crimelor, Agatha Christie, prin Misterul de la Sittaford, când am întâlnit-o pe Emily, o tânără devenită ,,detectiv’’. După ce o am terminat-o eram bântuită de final. Pur şi simplu nu mă aşteptam la aşa ceva. Apoi Drumeş şi-a lăsat amprenta asupra gândirii mele, firavă pe atunci. Am suferit alături de locotenentul Alexandru (din Moartea lebedei, de Ion Grecea) şi am asisitat la mărturisirea incredibilă a Talidei (Talida, de Ion Grecea). Pe parcurs am urmat calea scriitorilor, cea de a scrie. La început era destul de greu, fiind o începătoare, neştiind taina de a crea. Însă am ajuns la stadiul în care sunt capabilă să realizez tot ceea ce-mi doresc, asta datorită exerciţiului pe care-l fac de vreo 3-4 ani.
Citesc aproape orice, dar slăbiciunea mea vor rămâne pentru totdeauna cărţile poliţiste.
Cât despre blog, cred că am spus totul mai sus. Blogul e rezultatul pasiunilor mele şi va continua să fie sper, pentru o perioadă lungă de timp.

Dar să n-o mai lungim cu trecutul unui bookaholic, ci să trec direct la subiect.
Câştigătorii concursului aniversar!
Ei bine, îmi pare rău că v-am făcut să aşteptaţi, e numai vina mea.
Înainte de a menţiona numele câştigătoarelor (pentru că sunt trei câştigătoare), vreau să fac câteva observaţii:
-aveţi mare grijă cum scrieţi gramatical;
-cum vă exprimaţi;
Am scăzut puncte şi pentru lipsa diacriticelor.

Câştigătoarele sunt:
1.Cătălina  (care m-a impresionat prin comentariul său; nu e sec, lipsit de substanţă, ci e o metamorfozare a cuvintelor)
Va primi Cu ochii minţii şi Maidanul cu dragoste;

Cum mi-am început viața de bookaholic? Ei bine, e o întrebare pe alocuri rudimentară a cărui răspuns ar putea fi unul kilometric, pentru că emoțiile acelei zile mă urmăresc în permanență, făcându-mă să trăiesc în fiecare zi cu acel ,, Carpe Diem” oferit doar de vederea cărții preferate( precum toți pasionații de lectură, am o carte care m-a marcat în așa manieră încât, de câte ori am ocazia, o recomand celor dragi cu o satisfacție diabolică), dar și de mirosul paginilor cartonate care îmi provoacă o stare a naibii de bună chiar și în acele zile în care nimic din ceea ce pare a fi bun, nu reușește să mă trezească și să mă încadreze în panorama cotidianului( banal, de altfel). Dragostea mea pentru cărți e precum narcoticele: cu cât sunt mai puternice, cu atât mă liniștesc mai tare. Pot spune că am început să citesc, dar în adevăratul sens al cuvântului, de pe la vârsta de 10-11 ani, percepând cititul ca pe o responsabilitate de care trebuia să mă îngrijesc cu toate armele mele ascunse și să le demonstrez părinților, dar și surorii mele care a avut un rol decisiv în dezvoltarea mea, că sunt capabilă de a citi cărți dificile vârstei mele, cărți de care trebuia să mă folosesc abia prin liceu. Ce conta pentru mine asta, dacă eu reușeam să adorm seară de seară cu vorbele Oanei Pellea întipărite chiar și-n cel mai ascuns loc al minții, dacă eu mă jucam cu prietenii mei de-a ,,Fluturele și scafandrul” sau dacă am început să nutresc( însă mai tarziu) viața scriitoarei Cella Serghi? Simțeam în acele momente ceva de nedescris; parcă mintea a început să mi se limpezească și să-mi dea posibilitatea de-a vedea și altceva în jurul meu, acel ceva simplu după care tanjeam în manieră inconștientă, neștiind din care lume să-l iau. Prin cărți am descoperit să mă bucur și altfel de copilărie… ,,Amintiri din copilărie”, de exemplu, mi-a demonstrat, impropriu zis, că pot trăi într-o lume ca a Micului Prinț, neavând nevoie decât de o jucărie din pluș( o oaie, mai bine zis) și de o doză inepuizabilă de energie pentru a săvârșii năzdrăvaniile fără de care sufletul nostru n-ar fi cunoscut tinerețea vieții, văzută din cel mai bun unghi al ei.
Niciodată n-am avut suficientă imaginație de a-mi închipui lumea fără carți. O viață mediocră poate fi justificată, însă una fără cărți n-are nicio scuză; e ca și cum oamenii n-ar mai avea visuri și s-ar hrăni mereu cu frica zilei de mâine. Refuz să cred asta…mă întorc în lumea cărților unde e cald și bine!

2. Iuliana (ea m-a purtat printr-un labirint al cărţilor, cărţi pe care le citisem sau doar auzisem de ele)
Va primi Nymphette_dark99

“O carte închisă este doar o bucată de hârtie.” O carte .. O “bucată de hârtie”,cu miros specific şi pagini lipite la început,cu câteva simboluri presurate precum piperul pe o farfurie albă .. Poate aşa e continuarea. Însă pentru mine,cărţile înseamnă mai mult de atât. Oxigen. Şi când spun oxigen,nu glumesc. Pentru că şi acum respir cărţi. Carte de teorie literară deschisă pe birou,carte de amor,închisă pe birou. Cărţi multe în bibliotecă ce nu stau acolo doar de dragul de a sta,ci stau acolo emanând parfumul specific fiecăreia. Umbra din vocea Patriciei Kaas,emană tristeţe dar în acelaşi timp motivaţie pentru a face ceea ce îţi place. Fluturii de pe rochia Irinei Binder îmi aduc aminte de seara de 28 martie 2014 când plângeam în hohote, “Bel-Ami” de Guy de Maupassant îmi prezintă şi acum vechiul Paris .. Şi aşa,nu mai am nevoie de parfum. Parfumul e dat de cărţi. Plutesc în aer citatele mele preferate .. Cum am devenit o pasionată de lectură? De mică am iubit cărţile dar nu ştiam de fiecare dată să îmi fac timp pentru a le citi. Intensiv pot spune,citesc de un an .. Puţin dar mult. Pentru că într-un singur an am reuşit să cunosc atâtea vieţi,atâţia oameni minunaţi .. Nu văd viaţa fără cărţi,fără starea aceea de somn care te tulbură la un moment dat,momentul când te uiţi la ceas şi vezi că e trecut de 12 noaptea,lacrimile şi gustul ceaiului ce diferă parcă de la carte la carte .. Tot ce-mi rămâne de spus este că lectura este viaţa mea,iar cărţile sunt pavajul pe care calc.

3. Diana Ciotmondă- Cărţi paralele ( are o exprimare frumoasă, prin care dovedeşte că este un bookaholic)
Va primi O seară la club

De când am început să citesc? Hm…presupun că de prin clasa a V a VI(nu mai știu exact). Până atunci nu prea eram interesată de cărți și nu-mi plăcea să citesc, pentru că aveam impresia că tot ce ține de cărți constă în duzina de clasici români care pe mine mă plictiseau, deși mama îmi tot cumpăra multe cărți de ale lor.Îmi amintesc că a venit profesoara mea de română în clasă și ne-a prezentat niște cărți și un club de lectură (cel de la Editura Arthur). Prezenta acele cărți cu drag și ne vorbea despre ele ca și cum ne-ar fi arătat vreo comoară ascunsă. Cărțile care le-a prezentat erau Gim Năsturel și Lukas, mecanicul de locomotivă și încă o carte asemănătoare. Era atât de entuziasmată în legătură cu acel club de lectură, încât ne-a propus să ne înscriem și noi. Sincer, eu m-am înscris doar de dragul profesoarei mele, pentru că atunci nu aveam nici cea mai mică atracție față de cărți. Când am ajuns cu acele cărți în mână nici măcar nu știam ce-ar trebui să fac cu ele. Nu simțeam nicio atracție specială, dar până la urmă am zis: „Meh, să le-ncerc și pe astea…”. Și am citit cât am citit din Jim Năsturel, iar de la o vreme m-am plictisit și am renunțat. După o lună, la ora de română profesoara a mai venit cu câteva cărți pe care ni le-a prezentat cu și mai mare entuziasm.Și…iar ne-a convins să ne cumpărăm câteva, eu mi-am luat două. Eram sigură că nu o să le citesc și, la scurt timp după ce le-am plătit mi-a părut rău că le-am cumpărat, pentru că știam că o să le țin în dulap…
Spre surprinderea mea însă, descrierea uneia dintre cărți mi-a stârnit interesul și am început să o citesc. Cartea se numea Hoțul Fulgerului și era primul volum dintr-o serie numită Percy Jackson și Olimpienii. Când am deschis cartea aceea și am început să o citesc, jur, nu m-am mai putut opri. Nu credeam vreodată că o să fiu acaparată atât de puternic de o simplă carte și o să ajung să citesc 200 de pagini într-o zi fără să mă opresc. Hoțul Fulgerului mi-a pătruns profund în suflet și nu am mai putut să o las din mână.
Din acea zi am simțit o altfel de atracție față de cărți și am început să citesc din ce în ce mai mult, fără oprire. Datorită unui concurs de creație la română-unde am găsit un fragment din Jocurile Foamei care mi-a plăcut la nebunie, mi-am cumpărat seria scrisă de Suzanne Collins. Îmi comandam cărți și de la Clubul de Lectură și de la librăriile online. Am început să le recomand și prietenilor mei Hoțul Fulger și am reușit să conving alte persoane să citească tot datorită acelei cărți, care a rămas pentru mine un simbol al cititului.
Am început să-mi formez niște preferințe în materie de cărți și să citesc mai mult și mai mult. Din acea perioadă am început să simt o atracție nu numai față de citit, ci și de scris, așa că mi-am deschis un blog cu și despre cărți.
Așa a apărut dependența mea de cărți. Viața mea s-a schimbat datorită cărților.De atunci știu doar că nu am încetat să îi rămân recunoscătoare profesoarei mele de română și seriei Percy Jackson și Olimpienii, care a avut un impact puternic asupra mea și care a rămas seria mea preferată.

Toate comentariile au fost frumoase, m-au impresionat mai mult sau mai puţin.
Păuna Oana, de exemplu, a scris: ,, Aveam sa-mi fac permis si sa ma pierd printre rafturile cu carti de mii de ori de fiecare data gasind ceva mai palpitant, mai interesant.’’

Sau Audrey: ,, Fiecare zi este o calatorie intr-un univers alternativ unde poarta principala este primul capitol si esti intampinat de personaje fantastice’’

Voi trimite un mail câştigătoarelor!
Felicitări!

Interviu Jane Rostos

1. Howdy, Jane! Îţi mulţumesc că ai acceptat să-mi răspunzi la întrebări. Pentru început, aş vrea să te prezinţi, să ne spui despre tine şi hobby-urile tale.

Bună, Roxana!
Dacă ar fi să mă prezint, în acest context, ar trebui să recunosc că dintotdeauna mi-am dorit să devin scriitoare. De 30 şi ceva de ani, adică, efectiv, de la 3-4 ani, de când datează primele astfel de amintiri, mi-am spus mereu „poveşti”, seara, înainte de a adormi. Aşa încât prima mea pasiune a fost şi va rămâne scrisul, scrierea creativă. Susţinută – sau, dimpotrivă, aruncată în plan secund – de călătorii, de „ieşiri” în natură, de fotografie, de muzică, de traduceri, de activitatea de predare şi de cercetare…

2. De ce ai ales ca La(u)ra să fie semnată de Jane Rostos şi nu de Ioana Rostoş?

Foarte simplu: pentru că Ioana Rostoş nu scrie literatură!
Lector universitar doctor Ioana Rostoş scrie şi publică articole, recenzii, cărţi ştiinţifice, face traduceri, corectează manuscrise. Şi predă limbă şi literatură… germană.

3. La ce vârstă ai început să scrii?

În clasele primare scriam „compuneri” – nu foarte apreciate de „tovarăşa învăţătoare”. Abia prin clasa a şaptea sau a opta am început să am un oarecare succes cu compunerile.
În liceu am început să scriu, doar pentru mine, în limba engleză – pentru că engleza a fost şi rămâne prima mea iubire. Am continuat să scriu în engleză până după absolvirea facultăţii. Acum n-aş avea curajul (sau măcar curiozitatea) să recitesc acele schiţe şi nuvele, însă nu pot nega faptul că ele au reprezentat un exerciţiu extrem de util: m-au învăţat ce şi cum să scriu şi, mai ales, ce şi cum să nu scriu.

4. Când scrii? Ai momente „speciale”, când poţi scrie orice, indiferent de gen?

Din păcate sau din fericire, eu nu scriu „orice, indiferent de gen”. Eu nu pot spune ce am de spus decât în proză, în 300 de pagini sau mai mult.
Cât despre momentele „speciale”: orice moment în care scriu e special, tocmai pentru că astfel de momente sunt destul de rare; sau, în orice caz, mult mai rare decât mi-aş dori. La romanul pe care-l scriu acum, de exemplu, lucrez exclusiv seara, după ce se întunecă. Însă în cazul primelor două romane, IQ şi La(u)ra, n-a fost aşa.
De altfel, sunt convinsă că aş putea scrie câte un roman pe an, dacă aş avea timp – dar, evident, nu am!

5. Care e personajul tău preferat din La(u)ra? De ce?

Personajul preferat e Lara, bine-nţeles. Deşi, adevărul (sau – cine ştie? – secretul) e că eu „mă îndrăgostesc” de fiecare dintre personajele pe care le creez. Îmi sunt dragi cu toţii, îmi sunt prieteni, mi-e imposibil să-i fac să sufere, mi-e greu să mă despart de ei…

6. Care e scena ta preferată din La(u)ra? De ce?

Revenirea Laurei. Sunt pagini foarte bine scrise, foarte dense. Conflicte puternice. Dialoguri dure, alerte.

7. Lara crede în dragostea la prima vedere. Creatoarea ei este de aceeaşi părere?

Nu, nu cred în dragostea la prima vedere. De fapt, cred în dragoste mult mai puţin decât îşi imaginează cititorii romanelor mele.

8. Există vreo legătură între roman şi realitate? Ai transformat pe cineva din realitate în personaj ficţional?

Legătura ar fi că în primul semestru din clasa a unsprezecea am urmat cursurile liceului din orăşelul texan Santo, amintit în carte. Am avut aşadar modele şi surse de inspiraţie atât în ceea ce priveşte oraşul, şcoala, obiectivele turistice ale statului Texas, cât şi în ceea ce-i priveşte pe oamenii locului, cu preocupările şi cu preferinţele lor muzicale. Prin urmare, personajele se împart în trei categorii: texanii, românii şi personajele pur ficţionale. A se regăsi în cărţile mele e, de altfel, un „sport” pe care-l practică mulţi dintre cititori – cu mai mult sau mai puţin succes.

9. Ai de gând să scrii o continuare?

E ceea ce m-au întrebat 99,9% dintre cititori. Sau, mai precis, m-au întrebat „Pe când caietele #3 şi #4?”.
Răspuns: Nu ştiu încă, pentru că ar exista două variante: Lara şi Dylan rămân sau nu împreună. Or, eu nu m-am hotărât încă dacă ei ar fi mai fericiţi împreună sau despărţiţi…

10. Care este cartea favorită scrisă de un autor român?

Să nu râzi, dar cartea pe care o recitesc periodic (am descoperit-o acum vreo 25 de ani) şi care mă mulţumeşte şi mă relaxează, de fiecare dată, este Balanţa de Ion Băieşu.

11. Dar cartea favorită scrisă de un autor de altă naţionalitate?

E la fel de puţin „faimoasă”: Welcome to Temptation, un roman de Jennifer Crusie, pe care l-am descoperit acum câţiva ani, căruia am destule să-i reproşez, însă pe care îl recitesc de fiecare dată cu aceeaşi plăcere. Prima dată m-a făcut să râd în hohote – or, eu nu râd niciodată în hohote. Îmi plac enorm stilul în care e scris, jocurile de cuvinte, umorul autoarei. Probabil că eu n-aş putea să scriu aşa. Îmi doresc, în orice caz, să-l traduc în limba română, tocmai pentru că mi se pare aproape imposibil de tradus.

12. Ai în plan scrierea unei alte cărţi?

În plan, în cap, în laptop. Şi nu una, ci mai multe…
N-ai idee cât de mulţi oameni le aşteaptă!

13. Ce-ţi place? Ce te inspiră şi te face să zâmbeşti?

Îmi place să merg. Să mă plimb. Să călătoresc. Mult şi departe. Şi să fac fotografii – de parcă n-aş călători pentru mine, ci pentru cei de-acasă. Am mii de fotografii, cu peisaje, cu flori, cu fire de iarbă, cu pisici, cu apusuri de soare. (Şi să ştii că sunt mai interesante decât sună!) Îmi place să simt energia locurilor în care ajung. Îmi place să citesc – şi totuşi, citesc foarte puţin, pentru că prefer să scriu. Îmi place să traduc. Îmi place să predau, să fiu în mijlocul studenţilor mei.

14. Motto-ul în viaţă?

God’s timing is never wrong.

15. Ce le spui tuturor cititorilor?

Nu încetaţi niciodată să citiţi… decât pentru a începe să scrieţi!

Îţi mulţumesc pentru interviu!

Şi eu îţi mulţumesc! 🙂