’’Fără suferinţă cum am putea şti ce e bucuria?’’
Aţi ajuns vreodată la concluzia aceasta? Trebuie să suferiţi ca mai apoi să vedeţi adevărata bucurie, adevărata fericire, ascunsă chiar în lucrurile mărunte?
Hazel Grace Lancaster, protagonista şi naratoarea romanului, e o adolescentă de 16 ani, ’’certată cu lumea şi cu oameni din ea’’.
Totul se schimbă când părinţii o forţează să meargă la un Centru De Sprijin unde toţi cei bolnavi de cancer îşi istorisesc viaţa. Plictisită până peste cap până în momentul când… apare el, Augustus Waters, care se holbează la ea pe tot timpul discuţiei. Încetul cu încetul între ei se realizează o legătură puternică de prietenie, în primul rând, iar mai apoi, un cuplu de bolnavi care se susţin unul pe altul.
E o carte care te face să te gândeşti că ai putea fi bolnav, că ai putea muri într-o săptămână fără să laşi nimic în urma ta, fără ca oamenii să te ţină minte. Astfel am ajuns la concluzia, într-o seară, zilele trecute: ’’Ce s-ar întâmpla dacă aş fi mută?’’ Dacă nu aş mai putea vorbi? Ar fi îngrozitor. M-am gândit atâta la această problemă încât am început să plâng.
Totul se transformă într-un altceva, în ceva mai plăcut, care merită trăit. Hazel nu mai vrea ca părinţii să o protejeze într-atât de mult, să-şi continue viaţa lor, viaţa lor neluând-o în seamă pe a ei.
Nu sunt diferiţi, se îndrăgostesc imediat de ceea ce le oferă celălalt (citiţi pentru a afla de ’’recomandările de carte’’).
’’Lumea nu e o fabrică de îndeplinit dorinţe.’’ După plecarea în Amsterdam, datorită Dorinţei nefolosite a lui Gus, l-au cunoscut pe Van Hauten, autorul cărţii favorite a lui Hazel, dar care le-au cam lăsat un gust amar.
Augustus e un ’’tip metaforic’’, ca să-i zic aşa. Folosindu-se de lucrarea lui 
René Magritte, ’’Ceci n’est pas une pipe’’, îi atribuie lui Gus ’’Pui lucrul ucigător drept între dinţi, dar nu îi dai puterea să-şi înfăptuiască omorul.’’
Aş vrea să existe acel medicament miraculos, Phalanxifor, care să reuşească să prelungească viaţa unui om.
Cartea reprezintă o întrecere, un cronometru care se va opri la un moment, fără să fie nevoie de vreo explicaţie. Cancerul e nemilos, iar viaţa lor e un montagne-rousse, care doar urcă.
Nu am plâns, deşi am auzit multe persoane că li s-a întâmplat acest lucru. Poate filmul va fi şi mai emoţionant.
În concluzie, nu vă pierdeţi timpul dacă o citiţi.
Citate:
’’Unele infinităţi sunt mai mari decât altele.’’
’’Sunt îndrăgostit de tine şi nu am chef să-mi refuz simpla plăcere de a spune lucruri adevărate. Sunt îndrăgostit de tine şi ştiu că iubirea e doar un strigăt în neant şi că uitarea este inevitabilă şi că suntem cu toţii condamnaţi şi că va veni o zi când toată munca noastră se va fi prefăcut în pulbere şi ştiu că soarele va înghiţi unicul pământ pe care-l vom avea vreodată şi sunt îndrăgostit de tine!’’
’’Omnis cellula e cellula. Toate celulele provin din celule. Fiecare celulă se naşte dintr-o celulă precedentă. Viaţa vine din viaţă. Viaţa generează viaţa generează viaţa generează viaţa generează viaţa.’’
Despre carte:
| Editura: | Trei |
| Autor (i): | John Green |
| Traducător (i): | Shauki Al-Gareeb |
| Număr de pagini: | 312 pagini |
| ISBN: | 978-973-707-743-1 |
| Anul apariţiei: | 2013 |
| Descriere: | Fără suferinţă, cum am putea şti ce e bucuria?
Îşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las in urmă? Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viata, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că de când se ştie a fost ”în faza terminală”. Însă atunci când fermecatorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă. Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec si acelasşi simţ al umorului, Hazel si Gus incep o cursă contra cronometru în care invaţă ce inseamnă sa iubeşti. |
Orizont prin carte 